Dorul - Guz, Andra, Puya

Dorul fuge, fuge, nimeni nu-l ajunge

Dorul zboară, lasă inima amară

Dorul fuge, fuge, nimeni nu-l ajunge

Dorul zboară, lasă inima amară

Simt sângele de român, îmi curge în vene

Văd în lemn cioplite atâtea semne

În priveliștea de pe Caraiman

Parcă-l văd pe Mihai Viteazul călare pe un cal

Îl simt când ies din București, e în lutul din casele bătrânești, în povești

E în focul din cuptor, e în vinul de pe masă, vorbele din folclor

Îmbrăcăți la costume, își numără RON-îi, dar noi știm: de la țară vin și domnii

Sunt cel mai român dintre pământeni, sunt că acasă între maramureșeni

Vesel lângă olteni, liniștit cu ardeleni, puțîn amețit când mai stau cu

moldoveni

Drace, da-ne pace, știi ca, orice-ar fi, sângele apă nu se face!

Dorul fuge, fuge, nimeni nu-l ajunge

Dorul zboară, lasă inima amară

Dorul fuge, fuge, nimeni nu-l ajunge

Dorul zboară, lasă inima amară

Probabil casă părintească nu se vinde, nu, cel mai bine o-ngrijesti doar tu

Avea nevoie de mine, mă simțeam atras, doar cu ai mei mă simțeam acasă

Mereu părea mai bine-acolo unde nu-s, probabil e mai bine

Poate de aia s-au dus

E o drama, simt cum mă strigă mama sau mama mamei sau mama lu mama lu mama

Și amintirile s-au ascuns pe raftul prăfuit de sus

Când alergam desculți și eram mult mai mulți și n-aveam nicio teamă

Și doar in nopțile pustii, când lacrimă se scurge

Dorul, dorul fuge, nimeni nu-l ajunge, nu!

Dorul fuge, fuge, nimeni nu-l ajunge

Dorul zboară, lasă inima amară

Dorul fuge, fuge, nimeni nu-l ajunge

Dorul zboară, lasă inima amară

Oriunde vor merge pașii mei, sufletul îmi este plin de ei

Dorul asta nu mă lasă, nu mă lasă

Același cuvânt și-același gând mă leagă mereu de-acest pământ

Cel mai frumos loc e-acasă, e acasă!

Dorul, dorul, dorul…

La añoranza huye, huye, nadie la alcanza

El anhelo vuela, deja el corazón amargo

La añoranza huye, huye, nadie la alcanza

El anhelo vuela, deja el corazón amargo

Siento la sangre de un rumano, corre por mis venas

Veo tantos letreros tallados en madera

A la vista de Caraiman

Es como si viera a Mihai Viteazul montando a caballo

Lo siento cuando salgo de Bucarest, está en la arcilla de las casas antiguas, en las historias

Está en el fuego del horno, está en el vino sobre la mesa, las palabras en el folclore

Vestidos de traje, cuentan sus RON, pero sabemos: los caballeros también vienen del campo

Soy el más rumano de los terrícolas, estoy en casa entre la gente de Maramureș

Alegre cerca de Oltenia, tranquilo con los transilvanos, un poco mareado cuando todavía estoy con

moldavo

¡Maldita sea, danos la paz, ya sabes, sea lo que sea, la sangre no está hecha de agua!

La añoranza huye, huye, nadie la alcanza

El anhelo vuela, deja el corazón amargo

La añoranza huye, huye, nadie la alcanza

El anhelo vuela, deja el corazón amargo

Probablemente la casa de los padres no esté en venta, no, es mejor que la cuides tú mismo.

Me necesitaba, me sentia atraida, solo me sentia en casa con mi familia

Siempre me pareció mejor - donde no estoy, probablemente sea mejor

Tal vez por eso se fueron

Es un drama, siento que la madre de mi madre me llama o la madre de mi madre

Y los recuerdos estaban escondidos en el estante polvoriento de arriba

Cuando corríamos descalzos y éramos muchos más y no tenía miedo

Y sólo en las noches desiertas, cuando brotan las lágrimas

El anhelo, el anhelo huye, nadie lo alcanza, ¡no!

La añoranza huye, huye, nadie la alcanza

El anhelo vuela, deja el corazón amargo

La añoranza huye, huye, nadie la alcanza

El anhelo vuela, deja el corazón amargo

Dondequiera que vayan mis pasos, mi alma está llena de ellos.

Este anhelo no me deja, no me deja

La misma palabra y el mismo pensamiento siempre me atan a esta tierra

El lugar más hermoso es el hogar, ¡es el hogar!

Anhelo, anhelo, anhelo…